Sibiul prelungește carantina în municipiul Sibiu, dar și în localitățile Cisnădie, Tălmaciu şi în localitatea Şelimbăr cu șapte zile, începând de luni de la ora 5.00.
Potrivit deciziilor luate de autoritățile locale adoptate duminică, rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a ajuns la 11,22 la 1000 locuitori pentru municipiul Sibiu şi de 11,23 cazuri la 1000 locuitori pentru localitatea Şelimbăr. De asemenea, în oraşul Cisnădie se înregistrează o rată de 7,75 cazuri la 1000 locuitori, în Tălmaciu rata este de 10.33 cazuri la 1000 locuitori.
Totodată, CJSU Sibiu stabileşte instituirea carantinei în satul Mârşa, unde se înregistrează o rată de infectare de 9,49 la 1000 locuitori. În această localitate, carantina se instituie pentru 14 zile, începând tot de luni, de la ora 5.00.
Citește și: Bilanțul Covid pe județe. Număr ridicat de cazuri în Capitală pentru o zi de weekend
Până astăzi, 29 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 471.536 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 348.852 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.554 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 11.193 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 28.11.2020 (10:00) – 29.11.2020 (10:00) au fost raportate 148 de decese (86 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 67 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani.
147 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.200. Dintre acestea, 1.250 sunt internate la ATI.